Noutăţi     

La data de 01.08.2018 au început lucrările pentru restaurarea, reabilitarea și conservarea Crucii Caraiman și de amenajare a spațiului expozițional din cadrul acesteia.

 
 
  • La data de 28.09.2018 a fost depusă la ADR SM cererea de rambursare nr. 5 aferentă proiectului.
  • La perioada 14 – 16 septembrie 2018, în oraşul Buşteni, jud. Prahova, au fost organizate manifestări dedicate comemorării Primului Război Mondial, celebrării împlinirii a 100 de ani de la Marea Unire şi a 90 de ani de la inugurarea Crucii Eroilor Neamului de pe Vârful Caraiman.
  • La data de 29.06.2018 a fost semnat contractul de servicii de asistenţă tehnică pentru diriginţie de şantier şi supraveghere lucrări.
  • La data de 29.06.2018 a fost depusă la ADR SM cererea de rambursare nr. 4 aferentă proiectului.
  • La data de 15.06.2018 a fost dat ordinul de începere a lucrărilor de restaurare, reabilitare şi conservare a Crucii Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acesteia.
  • La data de 21.05.2018 a fost transmis la Agenţia de Dezvoltare Regională Sud Muntenia (ADR SM), dosarul achiziţiei de execuţie a lucrarilor necesare implementării obiectivului de investiţie imobiliară „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul Eroilor "Crucea Caraiman"/ Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”.
  • La data de 07.05.2018 a fost semnat contractul de lucrări pentru restaurarea, reabilitarea și conservarea Crucii Caraiman și de amenajare a spațiului expozițional din cadrul acesteia.
  • La data de 22.12.2017, cu numărul de anunţ 420377, a fost demarată în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) achiziţia de lucrări de restaurare, reabilitare şi conservare a Monumentului Eroilor – Crucea de pe vârful Caraiman şi de amenajare a spaţiului expoziţional din cadrul acestuia.
  • La data de 13.12.2017, a fost organizată la sediul Cercului Militar Naţional sesiunea ştiinţifică ”Crucea Eroilor Neamului de pe muntele Caraiman – un simbol pentru Centenarul Războiului Reîntregirii României”. A fost prima sesiune consacrată dintr-o serie de manifestări ştiinţifice care se vor desfăşura anual până la finalizarea proiectului „Restaurarea, reabilitarea, conservarea şi amenajarea unui spaţiu expoziţional în cadrul Monumentului Crucea comemorativă a Eroilor români din Primul Război Mondial (Monumentul eroilor „Crucea Caraiman”/Monumentul Eroilor (Crucea) de pe Vârful Caraiman)”
  • La data de 26.07.2017, la sediul Ministerului Apărării Naţionale, a avut loc ceremonia de semnare a contractului de finanțare al proiectului Restaurarea, reabilitarea, conservarea și amenajarea unui spațiu expozițional în cadrul monumentului ”Crucea Comemorativă a Eroilor Români din Primul Război Mondial”. află mai multe...
  • La data de 14.07.2017, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului, a avut loc o întâlnire de lucru, coordonată de secretarul general al Ministerului Apărării Naţionale, Codrin-Dumitru Munteanu, în vederea definitivării soluţiei tehnice pentru amenajarea spaţiului expoziţional al monumentului. află mai multe...
  • În urma parcurgerii etapei de evaluare tehnică și financiară, proiectul a obținut un punctaj de 81,83 puncte. află mai multe
  • Secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, Codrin-Dumitru Munteanu, și reprezentanți ai Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia s-au deplasat marți, 4 aprilie, la Monumentul Eroilor Crucea Caraiman. află mai multe
  • Obţinerea avizului de la Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale pe Documentaţia tehnică pentru obţinerea autorizaţiei de construire - 22.02.2017.
.  

Întâlniri de lucru

  • Şedinţa de lucru, condusă de către secretarul general al Ministerului Apărării Naționale, Codrin-Dumitru Munteanu, pentru definitivarea Planului expoziției Crucea comemorativă a eroilor români din Primul Război Mondial - la sediul Muzeului Militar Național ,,Regele Ferdinand I”, 12.04.2017;
  • Şedinţa grupurilor de lucru de realizare a finanţării, precum şi a expoziţiei şi monografiei, extinsă cu consultantul şi proiectantul - 30.01.2017.
  • Şedinţa de lucru a GLREM, la sediul Muzeului Militar Naţional ,,Regele Ferdinand I” - 18.01.2017;
  • Şedinţa de lucru a GLREM, la sediul Institutului Naţional al Patrimoniului - 11.01.2017;
  • Şedinţa iniţială de constituire a grupului de lucru pentru realizarea expoziţiei şi monografiei monumentului (GLREM), la sediul MApN - 06.01.2017.
Top